Huawei lansează o tabletă cu sistem audio Harman Kardon

În cadrul Mobile World Congress 2018 care a avut loc recent la Barcelona, Huawei a anunțat o nouă serie de tablete – MediaPad M5. Dacă ești în căutare de experiențe Android care oferă sunet de calitate, află că noua serie de la producătorul chinez beneficiază de un sistem audio optimizat de Harman Kardon.

Seria MediaPad M5 va avea trei modele distincte, dintre care una va avea și tastatură, fiind practic un laptop Android. Modelul MediaPad M5 8 va fi prevăzut cu 2 boxe stereo, plasate pe marginea de sus și cea de jos, iar modelele MediaPad M5 10 și M5 10 Pro vor avea un sistem audio cu 4 boxe.

Noile gadgeturi Huawei vor avea un ecran de 8,4 inch, respectiv 10,8 inch, fiind primele tablete din lume cu ecran din sticlă 2.5D, un trend în design deja întâlnit la device-uri precum iPhone.

Alte specificații ale noilor tablete MediaPad M5: rezoluție display 2560 x 1600, procesor Kirin, Android 8.0 Oreo, 4 GB RAM, memorie de 32/64/128 GB, suport microSD, boxe Harman Kardon, sunet Huawei Histen 3D, Bluetooth 4.2, port USB-C, cameră 13 MP, respectiv 8 MP pentru cea din față.

Tabletele vor fi vândute începând cu luna martie, iar prețurile se vor situa între 349 – 599 euro, în funcție de model.

Relatest posts

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.